Pentru că atât profesioniștii cât și clienții au nevoie de informații corecte, ELSMsolution.ro încearcă să vină în ajutorul lor:
Comparație între conductorul plin și cel multifilar (lițat)
Conductorul plin (sau cablul solid FY) – avantaje și dezavantaje:
+ Dimensiune redusă în comparație cu cabul lițat (MY).
+ Structură rigidă (organizarea mult mai facilă în tabloul electric).
+ Mai ușor de manevrat prin copexul sau tubulatura existentă.
+ Costuri mai mici față de cablul lițat (MY).
+ Conectare facilă în dozele de legătură prin utilizarea rigletelor.
– Mai puțin flexibil pentru aplicații speciale.
– Contraindicat în aplicații unde există vibrație permanentă.
– Rezistență redusă la flexări repetate.
Conductorul lițat (sau cablul multifilar MY) – avantaje și dezavantaje
+ Resistență sporită în utilizarea cu aplicații care presupun flexare repetată.+ Maleabil, foarte flexibil, rezistent la vibrații.
+ Rază minimă de îndoire acceptată mai mare.
+Fiabilitate ridicată
– Costuri mai ridicate comparativ cu cablul solid (FY).
– Diametru mai mare față de cablul solid (FY).
– Dificil de organizat în tablourile electrice de legătură.
– Laborios în realizarea conexiunilor (necesită utilizare de papuci sau pini)
– Pinii sau paupucii de legătură trebuie sertizați aducând timp de execuție prelungit și costuri suplimentare.
Important de reținut: În trecut se recomanda cositorirea legăturilor în doză însă această practică este interzisă de normativele în vigoare. Unul din motivele interzicerii acestei practici este acela că executanții instalațiior electrice nu respectau procedurile speciale, bine determinate, de cositorire. Aceasta în mod normal se efectua prin curățarea mecanică a oxidului, aplicarea unui decapant neutru, abia apoi se efectua cositorirea propriu-zisă. Din motive de comoditate, unii electricieni alegeau utilizarea unui decapant acid, practic atacând integritatea pe termen lung a conductorului, ducând astfel la contact imperfect, scurt-circuit și foc în unele cazuri. ELSMsolution.ro oferă soluția tehnică optimă pt legăturile în doză, într-un alt material postat pe blog.